O reala minune intr-un simplu vis

Astazi,am fost toata ziua singura...parintii mei au fost plecati toata ziua,de abia maine dimineata se vor intoarce.Eu,intre timp am incercat sa-mi pun gandurile in ordine...si,fara sa vreau,mi-am adus aminte si de un vis pe care l-am avut acum destul de putin timp,care m-a pus mult pe ganduri...este un vis trist,legat de dragul nostru Michael...este unul ciudat,care ma face sa plang ori de cate ori mi-l amintesc si pe care acum il voi imparti cu voi.
Cum am inchis ochii,intr-o noapte pentru a incerca sa dorm,m-am trezit intr-un parc de distractii,parca era cel din Neverland,cel putin eu asa credeam.Era pustiu acolo,nimeni nu mai era,decat eu...era o liniste de nedescis...peisajul era magic,superb...roata aceea mare,maimutica Bubles era si ea acolo,foarte linistita si ea.Totul parea ca un basm...pana cand m-am apropiat mai mult...am trecut apoi brusc de la o stare melancolica,de fericire si visare la una de groaza,m-a cuprins o spaima de nedescris...si nu stiu de ce,dar simteam in inima un sentiment de ura,foarte puternic,insa nu aveam nici cea mai mica idee pentru cine putem simti asa ceva.La scurt timp dupa aceasta groaznica simtire,cerul s-a facut deodata negru,parcul de distractii a disparut fara urma,florile s-au uscat,ramasesem intr-un pustiu negru si inspaimantator.Am inaintat speriata,dar cu fiecare pas pe care il faceam,parca ma indepartam si mai mult de locul in care vroiam sa ajung.Cu greu,am reusit sa inaintez si crud mi-a fost dat ochilor sa vad o tablita ruginita,veche,in ultimul hal,pe care scria foarte sters neverland...atunci m-am speriat si mai tare...ma gandeam:"Oare ce s-a intamplat cu Michael?" si imediat ce imi trecea prin cap acest gand ma cuprindeau fiorii...asa ca am incept sa alerg disperata incotro vedeam cu ochii...dar de unde?Nu era absolut nimic in jurul meu,era putiu total...Am inceput sa tip si sa plang fara sa ma pot opri:"MichaelMichael!!!"Atunci,am inchis ochii plini de lacrimi,dupa care nu am mai vazut nimic altceva decat un peisaj de groaza,din nou...eram din nou la Neverland,insa nu mai ramasesera decat ruinele din acel minunat loc pe care il vazusem la inceput.Am mers printre daramaturi si la un moment dat am intrat intr-o camera...acolo,pe un scaun,statea Michael,mai trist ca niciodata,plangand...atunci am alergat spre el,l-am imbratisat,el pe mine la fel si i-am spus:"Michael,ce bine...credeam ca ti s-a intamplat ceva rau"Apoi el si-a ridicat acei ochi superbi,mari,negri,de vis spre mine,privindu-ne fix...ma pierdusem in ochii lui,care erau totusi inecati in lacrimi.Apoi am indraznit sa il intreb ce i s-a intamplat,ce s-a intamplat cu Neverland,de ce plange...mi-a spus ca am venit la timp,ca sunt salverea lui,ca ma iubeste mult...si m-a sarutat dulce pe obraz...nici nu pot sa descriu cum m-am simtit atunci,ca in Rai...i-am raspuns si eu cu aceeasi caldura,ca il iubesc...dupa care Michael m-a strans din nou in brate cu dragoste.Dar tristetea din ochii lui era evidenta..atunci i-am spus ca mi se rupe inima sa il vad atat de trist...ca trebuie sa zambeasca,i-am zis ca imi e foarte dor de zambetul lui...Michael m-a intrebat:"Cum sa mai pot zambi cand ii vad pe copiii mei plangand in fiecare zi dupa mine,cand vad cat de mult sufera familia,prietenii,fanii...ca i-am parasit?"Atunci m-a luat de mana strans si mi-a spus ca eu sunt singura care l-am mai putut vedea asa...ca i-am salvat viata,ca imi multumeste si ca imi e dator cu orice vreau...eu i-am spus ca nu imi doresc nimic altceva decat sa il vad fericit...Michael si-a sters atunci lacrimile,mi-a zambit magic,asa cum stiam ca arata zambetul lui fermecator,m-a sarutat inca o data pe obraz si mi-a spus sa am grija de mine...apoi a disparut,iar eu ramasesem singura printre ruinele ce odata fusesera minunatul loc numit Neverland.Am zambit multumita,iar dupa aceea brusc am inceput sa plang cu amaraciune gandindu-ma cat de trist era Michael,dar in acelasi timp eram si fericita pentru ca eu am fost cea care l-a salvat...il salvasem,dar nu stiam de ce sau de cine il salvasem...doar eram fericita ca o facusem,ma simteam implinita...
Apoi am auzit o voce,vocea mamei mele,spunandu-mi sa ma trezesc pentru a ma pregati de o noua zi...a fost un vis magic pentru mine,la care imi sta gandul de cand mi s-a aratat...a fost unul trist,dar in acelasi timp si cu un fel de final fericit...pot spune ca a fost o reala minune intr-un simplu vis!